Alienarea parentala | Mens Sana

Alienarea parentala

Alienarea parentala este o problema  generala a copiilor ai caror parinti au divortat sau s-au separat. Chiar in cazul custodiei comune, copilul stie ca baza lui de siguranta este “acasa” si ca “acasa” este intr-un singur loc. Copilul are dreptul  la ambii parinti iar dezvoltarea psiho-emotionala depinde de relatia cu acestia. Astfel, in momentul separarii parintilor, indiferent de termenii si conditiile in care aceasta se produce, copilul sufera pentru ca intervine anxietatea de separare. Este incontestabil faptul ca, In mod natural, atasamentul fata de mama este mai puternic inca din prima etapa de viata si ca exista o dependenta fata de aceasta. Copilul dezvolta insa atasament si fata de tata, acesta implicandu-se in sarcini active si raspunzand astfel nevoii de explorare si experimentare ale copilului, pe langa cele de atentie si afectiune.

Pornind de la nevoile copilului de dragoste, atentie, caldura si siguranta, intelegem ca universul afectiv al copilului este zguduit din temelii de plecarea unuia dintre parinti. Nu numai ca unul dintre cei doi piloni de sprijin ai universului sau dispare, dar si celalalt pare ca incepe sa se clatine generand in acest fel teama copilului de prabusire totala. Conflictul dintre parinti este perceput la o scara mult mai mare de catre copil, iar nesiguranta, teama, ura si alte resentimente ale parintelui cu care sta copilul (in general mama) se transmit inevitabil copilului.

Oricat de bine cantarite, cuvintele nu sunt de ajuns pentru a clarifica situatia familiei destramate ci este necesara o echilibrare a tuturor actorilor implicati. Interventia psihologica il poate ajuta doar partial pe copil in conditiile in care nu exista intelegere si suport din partea parintilor. Ideal ar fi ca parintii sa mearga la consiliere/psihoterapie inainte de a lua decizia de a se separa, precum si in perioada imediat urmatoare. Scopul ar fi clarificarea emotiilor ficaruia dintre ei, normalizarea situatiei si acceptarea unui nou drum de urmat. De asemenea, este necesar ca parintii sa afle de la psihoterapeut care sunt implicatiile deciziei lor, care sunt riscurile si cum poate fi influentata dezvoltarea psiho-emotionala a copilului in functie de relatia pe care parintii o dezvolta in urma separarii.

Frecvent, parintii fac greseala sa il puna pe copil in rolul de confident impartasindu-i nemultumirile si suferinta cauzate de fostul partener – celalalt parinte, ceea ce este complet gresit. Copilul nu poate contine emotiile unui parinte dezamagit in relatia de cuplu. Insa cel mai rau lucru este atragerea copilului in conflict si alierea impotriva celuilalt parinte. Astfel, parintele alienator exercita un abuz emotional asupra copilului cu efecte dramatice asupra dezvoltarii psiho-emotionale a acestuia.

Modelarea psiho-emotionala a copilului este influentata de comportamentul parintilor, de mediul in care creste copilul, de relatiile din familie dar si de credintele pe care si le formeaza relativ la principiile de viata, la modul de relationare cu semenii etc.

Emotional, copilul este atasat de ambii parinti, fiecare dintre ei reprezentand un model. Atunci cand unul dintre ei il denigreaza pe celalalt de fata cu copilul sau ii induce acestuia ideea ca a fost parasit/abandonat/desconsiderat etc, copilul se simte confuzat emotional, incepe o lupta interioara intre rational si emotional, starnind o avalansa de emotii negative. Conform teoriei atasamentului enuntata de John Bowlby, problemele cu care se confrunta copilul in viata reala (lipsa de atentie si de afectiune, respingere, neglijare, abuz fizic sau sexual) reprezinta originea psihopatologiei ulterioare. Studiile efectuate incepand din anii ’80 si pana in prezent sugereaza faptul ca atasamentul dezorganizat poate fi un factor ce predispune la aparitia tulburarilor de personalitate din viata adultului de mai tarziu.

Este cunoscut faptul ca mentinerea unei stari emotionale dezechilibrate, de cele mai multe ori, duce la somatizare si chiar la declansarea unor boli. Astfel, copilul se poate imbolnavi din cauza suferintei produsa de comportamentul si manifestarile de ura dintre parinti. Pe de alta parte, comportamentul copilului este determinat de emotiile pe care le traieste si de perceptia proprie asupra a ceea ce se intampla intre parintii lui. Apar uneori sentimente de vinovatie, de teama, de rusine, de revolta urmate de manifestari situate la extreme: devine tacut, retras, necomunicativ sau, din contra, manifesta agresivitate verbala sau fizica ori alte comportamente indezirabile.

Consecintele abuzului asupra sistemului nervos al copilului sunt demonstrate prin cercetari recente (Martin Teicher in “Child abuse”;De Bellis si Kaufhold in “Effect of abuse and neglect on brain development”): modificari ale cortexului prefrontal cu influente asupra controlul emotional, inhibarii reactiei la stress si functiei de rezolvare de probleme, subdezvoltare ce se datoreaza pierderilor neuronale si inhibarii neurogenezei. De asemenea, s-a observat si incetinirea dezvoltarii emisferei cerebrale stangi ceea ce favorizeaza un risc crescut de depresie. Un alt efect specific  este iritabilitatea marita a sistemului limbic cu consecinte asupra aparitiei tulburarii de panica. Tulburarile disociative, deficientele de memorie, scaderea nivelului intelectual, impulsivitatea, deficitul de atentie, tulburarile de vorbire sau chiar dificultatile de abstractizare constituie urmari ale modificarilor de ordin neurologic ce pot aparea ca urmare a abuzului asupra copilului.