Nativul digital sau copilul născut în era digitală vine cu nevoia pregnantă de comunicare emoțională și de atenție din partea părinților dar și  cu permanenta nevoie de a fi ascultat și înțeles.

În anii trecuți, în activitatea mea cu copiii am insistat pe ideea de acceptare a nevoii adultului de a știi ce se întâmplă cu copilul său și de a oferi protecție prin toate mijloacele de care acesta este capabil. În urma unor explicații logice, într-o manieră acceptabilă și amuzantă pentru copil, acesta înțelegea rostul unei aplicații instalată pe telefon de către părinte, rostul restricționării unor siteuri și chiar rostul stabilirii unor reguli sănătoase în ce privește programul de somn pentru că, să recunoaștem, pentru toți par mai interesante jocurile în rețea noaptea când temele vor fi fost terminate și nici alte sarcini nu ar mai putea apărea.

Anul acesta însă, focusul a fost pe părinți. Ei au fost cei care au avut nevoie să înțeleagă cum “funcționează” copilul digital și cum ar trebui pusă pravilă dorinței părintelui de a fi hiperprotectiv, de a stabili reguli perfecte pentru timpul copilariei lor petrecută în urmă cu cel puțin 30 de ani dar neconforme cu nevoile copilului de azi și nici cu timpurile pe care le trăim. Astfel, dacă facem un pas în spate și privim viața așa cum este ea azi, cu comunicarea sa fragilă, cu relațiile sale foarte diverse, cu tehnologia care a pătruns în toate palierele existenței noastre, reușim să observăm cu claritate că ne aflăm într-o lume foarte diferită de cea în care ne-am născut și am crescut.

Chiar dacă preocupările zilnice sunt foarte diferite între generația copiilor digitali și generațiile părinților și bunicilor lor, comunicarea este cea care poate realiza echilibrul și facilita acceptarea dar pentru asta este nevoie de înțelegere și de antrenament în asertivitate și în a oferi feedback pozitiv. Și mai e nevoie de ceva: deschidere pentru a accepta tehnologia în viața noastră, înțelegerea faptului că adulții au abilități digitale dobândite comparativ cu copiii de azi care au abilități înnăscute.

Jocurile și poveștile copilăriei generațiilor anterioare stimulau imaginația, creativitatea și stârneau curiozitatea copiilor de a afla lucruri noi, de a se îmbogăți cu informații noi. Copilul digital este foarte vizual, foarte creativ și el, atent la detalii și are capacitatea de a se focusa pe mai multe sarcini în același timp.

și totuși, comunicarea emoțională rămâne liantul de bază în relaționarea dintre copiii digitali și generația părinților lor.

 

Psiholog-psihoterapeut Lorena Diaconescu

Asociatia pentru Educatie si Sanatate MENS SANA