Etapa schimbarii

“Copilul meu s-a schimbat!” aud frecvent de la parintii cu copii aflati la varste dificile, in etapa de dezvoltare a preadolescentei sau adolescentei. “S-a schimbat. Mi se pare ca nu mai e la fel de deschis desi altadata puteam discuta orice.” Ei, da, schimbarea are legatura cu trasnformarile hormonale care produc modificari interne mai intai, imposibil de observat din exterior si care mai tarziu isi fac efectele si devin vizibile in plan fizic. Parintele nu este pregatit pentru aceste transformari si, oricat de bine ii sunt cunoscute acestea, accepta destul de greu ca fiul sau fiica sa se maturizeaza si lasa in urma copilaria.

Copilul este primul derutat de modificarile hormonale, de ceea ce simte, de ceea ce incepe sa-l preocupe si de stangacia de a aborda subiecte mai putin confortabile sau de a pune intrebari. Uneori, au surpriza ca, punand totusi intrebari, se lovesc de stangacia parintelui de a raspunde pe intelesul sau. Si asa incepe comunicarea defazata in care copilul si parintele nu mai sunt in acord, nu mai sunt confortabili sa discute unul cu celalalt. Copilul incepe sa se fereasca, sa se jeneze, parintele isi doreste sa afle mai mult pentru a-l proteja pe copil pentru a se asigura ca totul este in regula, dar intentiile sale sunt primite si interpretate diferit de copil iar toate aceste comportamente il fac sa se simta “controlat”, “tinut din scurt” etc.

Comunicarea cu adolescentii

Asadar ne aflam in fata unei provocari mari: adolescenta – perioada in care personalitatea este in formare, cand inca sunt tatonate idei, valori si aspecte morale. Atat familia cat si scoala au un rol hotarator in conturarea trasaturilor de personalitate ale viitorului adult. Aceste roluri de autoritate trebuie sa fie asumate pentru ca fiecare gest sau cuvant aparent neinsemnat poate conduce la un dezastru pentru adolescent.

Daca am face un exercitiu de imaginatie si am iesi pentru cateva clipe din rolul de parinte sau pedagog, am putea vedea cu detasare realitatea: tinerii nostri sunt oameni valorosi.

E important ca pozitia parintilor si a profesorilor trebuie sa fie ferma pentru ca ea va constitui un model de urmat.

Nu intotdeauna critica este justa pentru ca, incarcati fiind de stresul zilnic tindem sa supradimensionam o problema minora. De aici, reactiile si comportamentele adolescentului pot avea urmari neasteptate si nedorite.

Cum sa negociem – prin dialog (nu monolog)

Regulile stabilite in familie trebuie respectate atat de adulti cat si de copii. Trebuie sa stim ca de multe ori copilul va face ceea ce vede ca face parintele si nu ceea ce I se spune sa faca. Atunci cand I se recomanda sa nu isi insuseasca un obicei nesanatos (ex: fumatul) nu intotdeauna puterea exemplului este corecta (in cazul in care parintele e fumator).

O negociere de succes presupune castig de ambele parti. Secretul este oferirea sansei de a lua singur decizii, obligatoriu cu prezentarea avantajelor si dezavantajelor.

Cum sa ii sanctionam

Este greu sa acceptam ceea ce nu intelegem. Asadar, metoda optima este cea a consecintelor functionale. Copilul/adolescentul trebuie responsabilizat si ajutat sa constientizeze consecintele faptelor lui, precum si sa isi asume greseala.

Uneori, trebuie sa invete sa nu foloseasca reguli foarte stricte. Daca intelege si regreta faptul ca greseala lui a provocat suparare, trebuie sa il invatam ca, uneori, in viata, pentru cei dragi mai pot fi facute si unele concesii. Dar trebuie sa fim fermi atunci cand ii comunicam ca nu acceptam repetarea unor greseli.

Cum ii ajutam sa faca fata tentatiilor

• explicand, cu exemple concrete si verificabile de catre ei
• comunicand cu ei cat mai mult fara sa ii judecam
• raspunzand nevoilor lor de a fi iubiti, de a fi acceptati, de a fi in siguranta, de a fi intelesi.

Ce e de facut daca am scapat controlul, cum remediem situatia.

• Prima conditie este ca adultul sa accepte faptul ca a gresit si ca a fost neatent in relatia cu copilul.
• Consultarea unui psiholog referitor la noua abordare pe care parintele trebuie sa o adopte, astfel incat sa poata fi reconstruita relatia cu adolescentul
• A fi in contact cu nevoile lui este o conditie de baza, asadar parintele trebuie sa fie atent si la nevoile emotionale ale copilului, nu doar la cele materiale
• Copilul/adolescentul trebuie responsabilizat cu privire la alegerile sale
• Evitarea “predicilor” despre ceea ce “trebuie” sa faca; ar fi mai potrivit sa I se explice care sunt optiunile si ce riscuri implica fiecare alegere pe care o va face.