Elevii de clasa a VIII-a vor fi învăţaţi să-şi stăpânească emoţiile din timpul examenelor | Mens Sana

Elevii de clasa a VIII-a vor fi învăţaţi să-şi stăpânească emoţiile din timpul examenelor

Proiectul ‘Motivat pentru succes’ se adresează copiilor de clasa a VIII-a, iar scopul acestuia este de a-i ajuta pe copii să se pregătească emoţional pentru perioada examenelor.

 

Este primul examen important din viaţa unui copil şi elevii trebuie pregătiţi – spune coordonatorul programului, psihologul Lorena Diaconescu.

Copiii vor fi instruiţi să înveţe mai uşor materiile de examen şi vor fi ajutaţi să-şi controleze emoţiile care apar în timpul susţinerii lucrărilor scrise.

„Este vorba de tehnici de a debloca memoria, pentru că de multe ori frica este cea care ne paralizează, ni se pare că am învăţat ceva, dar de fapt informaţia este tot acolo”, a declarat Lorena Diaconescu.

Elevii uită lucruri esenţiale în timpul examenelor

Profesorii spun că mulţi elevi, excepţionali la clasă, suferă un blocaj în timpul examenelor iar notele mici pe care le iau nu reflectă adevăratul nivel al cunoştinţelor pe care le au.

Învăţând să-şi controleze emoţiile, vor avea rezultate mult mai bune, spun dascălii.

Urmează o perioadă stresantă pentru ei, se axează în prima parte pe învăţat, achiziţii de informaţii, dar mai târziu încep emoţiile şi mulţi din ei au de suferit din cauza acestui lucru, spune Ramona Dascălu, profesoară de biologie la Şcoala Gimnaziala nr. 84.

Proiectul se derulează în 10 unităţi şcolar din Sectorul 3, până în luna decembrie 2018.

Sursa: observator.tv