În lumea captivantă a teatrului, povestea fiecărui actor începe cu o pasiune care își face simțită prezența încă din copilărie. Carmen Palcu, o talentată actriță, împărtășește cu noi drumul ei către scenă, plin de amintiri din serile de teatru radiofonic și spectacole de familie. De la micile scenete desfășurate în orice colț al casei din Huși, până la a descoperi numele a ceea ce îi plăcea cel mai mult să facă: actorie. În acest interviu, Carmen ne dezvăluie perspectivele ei asupra impactului teatrului în educație, importanța timpului petrecut cu copiii și provocările sistemului de învățământ românesc.

Cum ați ales meseria de actriță și ce anume v-a ghidat pe acest drum?

R: Mi-a plăcut de mică ideea de show, făceam des în familie, în copilărie, mici spectacole în care cântam, dansam și spuneam poezii amenajând scene oriunde părea să fie loc. Mi-a plăcut mult să citesc povești și elaboram scenarii în mintea mea. Cu tatăl meu făceam teatru radiofonic pe la 5-6 ani, iar cu sora mea mai târziu, 12 ani, făceam înregistrări pe casete cu poezii și cântece în engleză. La teatru nu mergeam foarte des, fiind crescută în Huși, un oraș de provincie unde nu exista teatru. Abia mai târziu, la 16 ani, prin clasa a zecea, am știut că ceea ce îmi plăcea mie cel mai mult să fac, avea un nume: actorie.

 

Societatea de astăzi se confruntă cu multe probleme, iar educația este cheia acestora. În ce măsură credeți că educația prin cultură poate ajuta?

 

R: Multe dintre problemele pe care le avem cu copiii noștri au rădăcina în lipsa timpului petrecut alături de ei. Așteptăm ca baza să le-o așeze altcineva, când de fapt, doar familia, prin educație, are cheia. În primul rând timpul, resursa noastră cea mai de preț, ar fi bine să fie cheltuit cu mare chibzuiță mai ales când copiii sunt foarte mici. Mintea lor deschisă primește cu mare succes orice alegi tu, ca părinte, să le oferi, iar prin selecția atentă chiar a produselor culturale pe care le servești, vei culege în curând roadele.

 

Care credeți că sunt efectele teatrului în educație?

 

R: Teatrul, fiind una dintre cele mai complexe forme de artă vie, are un rol foarte important în educație, e ceva ce se întâmplă aici, acum, în fața mea. Jocul de rol este terapeutic chiar de la vârste foarte mici. Copiii acceptă foarte ușor convenția teatrală, iar poveștile pot fi imaginate în infinite moduri. La teatru văd o variantă, acasă, la școală, având instrumentul exersat, își mai imaginează câte variante doresc. Iar în teatru avem multe mijloace: cuvântul, muzica, dansul, pictura prin scenografie, luminile, care formează un întreg. Nici nu știi când pleci de la teatru ce anume te-a atins în mod special, dar te modifică, și asta e important.

 

Care ar fi vârsta potrivită pentru copii să înceapă să meargă la teatru?

R: La această întrebare pot fi judecată de cârcotași care vor reciti primul meu răspuns 😊, dar studiile mă susțin când voi afirma cu tărie: cu cât mai devreme, cu atât mai bine! Nu mai este un secret pentru nimeni că avem un program de Educație Timpurie la Teatrul Ion Creangă, dedicat celor mai mici spectatori, de la 0-3 ani. 0 e mult spus, dar de când stau în șezut, pot veni la spectacolele TIC Bebe, care sunt gândite special să nu îi sperie sau să ii plictisească. Iar în Sala Mică din Amzei, unde jucăm aceste spectacole speciale, ei iau prima oară contact cu lumea asta fascinantă și plină de sunet, culoare și emoție, care îi îmbogățește și îi va face să caute trăirea asta în viața lor și mai departe. Apoi fac ușor trecerea spre TIC Pitic 3-6 și TIC Junior 6 +.

 

Ce ați recomanda părinților sau ce argument ați oferi pentru a-i convinge să îi aducă pe cei mici la teatru și la evenimentele culturale?

 

R: Suntem direct responsabili de formarea și educarea copiilor noștri, iar până la momentul când vor face propriile lor alegeri, le facem noi pentru ei. Nu mă aștept ca un copil să își cumpere singur bilete la un spectacol, la un concert sau la muzeu, e datoria mea ca părinte să o fac. Dar mai târziu, când copilul devine adult mă aștept să ia decizii corecte în continuare pentru formarea și dezvoltarea lui personală (care nu se încheie niciodată), pentru că obiceiul s-a format deja. Argumentul suprem e că dacă ne dorim ca cei mici să devină adulți educați și echilibrați, asta se clădește de acum, așadar școală, teatre, concerte, muzee, călătorii, toate contează.

 

Ce activități considerați că ar fi potrivite pentru elevi,  în „săptămâna altfel”?

 

R: Sunt mama a trei eleve de clasa a treia, a cincea și a șaptea, iar aceste săptămâni, „altfel” și „verde”, în visul multor părinți cred, ar fi trebuit să arate precum vedem în filmele americane sau finlandeze: cursuri de știință aplicată, ore de dezbateri pe diferite teme, public speaking, teatru și dezvoltare personală, ieșiri în aer liber cu colegii și cadrele didactice, adică altfel decât ce trăim noi la școală, zilnic. Dar din păcate, sistemul românesc de educaţie se mișcă foarte greu și nu ne iese schimbarea. Ar trebui subvenționate măcar câteva cursuri/jocuri de dezvoltare personală și predate de profesioniști în școli, ieșiri cu colegii și cadrele în parcul din proximitatea școlii unde ne putem cunoaște și altfel decât în cadrul rigid al sălii de clasă. Ieșiri la teatru, la un concert, la o expoziție; organizarea unui mic târg în clasă, sau în școală, un soi de schimb de jucării, sau de cărți pentru cei mai mari. Iar orele demostrative de știință rămân un vis, din păcate.