Valeria Stoian despre teatru ca teren de joacă al educației: povești, emoții și dezvoltare armonioasă | Mens Sana

Valeria Stoian despre teatru ca teren de joacă al educației: povești, emoții și dezvoltare armonioasă

Valeria Stoian, actriță dedicată și susținătoare a educației prin teatru, ne dezvăluie cum lumea magică a scenelor devine un teren de joacă esențial pentru dezvoltarea copiilor. Într-un interviu exclusiv, ne-a ȋmpărtășit perspectiva sa asupra modului în care teatrul poate completa educația formală, aducând noțiuni într-o formă ludică și stimulând dezvoltarea vocabularului, culturii generale și gândirii critice. Valeria Stoian susține că micuții, prin interacțiunea cu spectacolele, își pot dezvolta mijloacele de expresie artistică și își pot exprima trăirile și emoțiile profunde. Așadar, haideți să descoperim cum această artă devine o sursă inepuizabilă de fericire și învățare pentru cei mici.

În ce mod credeți că poate teatrul să completeze educația formală?

Teatrul este foarte util celor mici deoarece introduce, printr-o formă ludică, noțiuni de care copiii se vor folosi de-a lungul timpului. Cea mai ușoară formă de a învăța este prin joacă, așa că teatrul își propune ca, printre altele, să ajute copilul să-și dezvolte vocabularul, cultura generală și, de ce nu, gândirea critică. De asemenea, interacțiunea propusă în spectacolele de teatru ajută la stimularea mijloacelor de expresie artistică ale copilului și le oferă posibilitatea exprimării trăirilor și emoțiilor profunde.

Ce argument a-ți oferi părinților pentru a-i convinge să-i aducă pe cei mici la spectacolele de teatru?

Argumentul principal cu care aș vrea să îi conving pe părinți să-și aducă la teatru copiii este COPILUL însuși. Observați privirea fermecată a copilului dumneavoastră, modul în care se implică în povestea ce se desfășoară pe scenă, emoțiile puternice pe care le trăiește și forța cu care aplaudă la final. Aceea este fericirea. Și știu că orice părinte dorește să-și vadă cât mai des copilul fericit. Așadar, soluția este simplă și la îndemână: aduceți copiii la teatru!

Ați jucat ȋn spectacolele de teatru din cadrul proiectului ,,Cufărul cu emoții”. Cum apreciați inițiativa Asociației pentru Educație și Sănătate Mens Sana privind educația prin teatru?

Inițiativa Asociației pentru Educație și Sănătate Mens Sana este extraordinară și mai mult decât binevenită. Datorită acesteia, copiii poate mai puțin norocoși au șansa de a descoperi și înțelege lumea înconjurătoare mult mai ușor, vor trăi experiențe unice care îi vor ajuta să se dezvolte armonios atât intelectual, cât și emoțional, desăvârșind procesul educațional început pe băncile școlii.

Care credeți că sunt efectele teatrului în educație?

Teatrul vine în sprijinul responsabililor de educație școlară, completând procesul educațional. Dezvoltarea inteligenței emoționale este cel puțin la fel de importantă ca și cea intelectuală, iar teatrul este instrumentul ideal și esențial cu care putem realiza acest lucru. Copiii au nevoie să se cunoască pe sine, în primul rând. Teatrul îi ajută să descopere, să recunoască și să gestioneze emoțiile pe care le trăiesc, contribuind astfel la dezvoltarea echilibrată a viitorului adult.